Delirul meu

Hey, guys! Am decis să îmi fac și eu un blog pentru că „de ce nu”? Nu am nimic important de zis, o să scriu doar ce îmi trece prin cap. Poate public două articole și cine știe, mă plictisesc după și nu mai public nimic cinci ani. Aici vor fi doar gândurile necosmetizate ale unui om real. Recunosc că îmi e foarte greu, cel puțin acum, la început, să folosesc diacritice sau să pun liniuță în loc de spațiu la ortograme. Dar o să mă obișnuiesc eu.

Revenind, mi-a venit ideea inițială de a-mi face un blog zilele trecute, stând de vorbă cu un coleg de la muncă, Andrei. Andrei are un blog în zona de IT/programare (și nu numai), pe care scrie din 2013. Mă gândeam cum ar fi să mă apuc și eu de unul și să recitesc peste 10-15 ani lucruri pe care le scriu azi. Îmi place ideea de ”nostalgie”, ar fi ca atunci când te uiți pe poze vechi și îți aduci aminte contextul exact in care erai. Dar probabil, în câțiva ani, când să zicem că aș reciti ce scriu aici, nu îmi voi aduce aminte locul ”geografic” în care mă aflam, ci mai degrabă ce îmi trecea prin cap.

Nu am în minte o structură clară a blogului, cel puțin nu acum. Poate o să povestesc anumite întâmplări, prin ce vacanțe am mai fost, despre cățeii mei, ce cărți am mai citit, ce filme am mai văzut, ce am mai făcut, una, alta. Așa cum am menționat și pe prima pagină, scriu fix ce nu aș citi la alții. Niciodată n-am apăsat pe vreun articol de genu’ ”Ce lucruri mi-am pus în bagaj pentru două săptămâni in locația X” sau ”10 lucruri pe care le-am învățat din cartea Y”, pentru că nu m-a interesat, mai ales de la necunoscuți. Ca să fiu 100% sinceră, pentru mine ar fi ideal să nu am niciun cititor pe blog, să îmi scriu liniștită delirul fără să mă gândesc ”Oare e ok să public treaba asta pe internet?” sau ”Ce o zice ăla / aia când citește ce am scris?” Probabil vă veți întreba de ce nu scriu într-un jurnal sau în Word, în felul ăsta nu ar trebui să am nicio constrângere. E o întrebare foarte bună, vă dați seama că mi-am pus-o și eu, dar un răspuns clar nu am. Probabil mă atrage ideea de a avea colțișorul meu de internet.

În fine, vreau să devină un lucru natural. Momentan mi se pare destul de cringe ideea să scriu lucruri personale, pe care, repet, eu nu le-aș citi la sau despre alții. Mai ales că vor fi lucruri, în cel mai fericit caz, mediocre. Nu caut să îmi dau doctoratul in filologie, vreau doar să încerc să pun cărămidă cu cărămidă la jurnalul meu online.

Cam atât pentru primul ”articol” cu cele mai mari ghilimele de rigoare. Să numești așa ceva articol ar fi o insultă pentru absolut orice jurnalist (în afară de ăia de la România TV, Realitatea Plus sau CanCan).