Malta. Și cu bune… și cu rele
Hey guys!
Tocmai ce m-am întors din Malta. Am fost acolo cu încă cinci prietene si am stat trei zile. Un fel de girls’ trip. Per total, a fost cu de toate. O să explic pe categorii mai bine:
Cazarea
Ce-i drept, ne-am uitat de ceva mai ieftin, așa că ieftin am primit :)) Am plătit in jur de 600 de lei de persoană, deci aproximativ 3600 de lei. Ni s-a păstrat și o garanție de 1320 de lei înainte, dar între timp ne-a fost returnată. Înainte să rezervăm, bineînțeles că am văzut pe Booking și cazări mult mai ok, mai scumpe, într-adevăr, dar nici cea pe care am luat-o nu arăta rău deloc. Asta până să ajungem acolo :))).
În principiu, era un apartament mare, avea trei dormitoare, un living, bucătărie, două bai și trei balcoane. Dar ce să vezi, unul din cele trei dormitoare avea scândurile de sub pat rupte fix în locul unde puneai capul să dormi, deci, automat, dacă te întindeai în pat ca un om normal, aveai picioarele la un nivel mult mai înalt față de trunchi. Un adevărat confort… Am folosit random.org să tragem la sorți cine va primi camera aia, dar oricum am stabilit ulterior că fiecare pereche va dormi câte o noapte acolo, prin rotație.
O altă problemă sesizată încă de când am ajuns a fost mirosul de mucegai. Se simțea de cum deschideai ușa. Înainte să ajungem, cel mai probabil, fata de la curățenie a folosit foarte mult spray pentru a masca mirosul ăla, dar părerea mea e că a înrăutățit situația. Am înțeles că pe toată insula sunt astfel de probleme cauzate de umiditatea excesivă, dar nu cred că treaba asta ar trebui să te oprească pe tine, proprietar de apartament dat pe Booking sau Airbnb, să cumperi naiba niște dezumidificatoare. Poate n-ar fi rezolvat complet situația, dar clar ar fi îmbunătățit-o.
Locația apartamentului a fost foarte ok, am stat in St. Julian’s, un oraș situat la nord de Valetta. Imaginați-vă St. Julian’s ca fiind undeva între Mamaia și Ibiza :))). Aș spune, totuși, că e o Ibiza mai ieftină. Plin de turiști, în special tineri veniți din toată lumea, unde mai pui că începuse și Campionatul Mondial de Fotbal. Nebunie, gălăgie, mizerie, lux, gunoaie, cluburi, plajă, piscină, miros de pișat – doar câteva cuvinte care ar descrie St. Julian’s. Cu toate astea, cazarea noastră a fost într-o zonă liniștită, foarte aproape de punctele de atracție, cam la 7-10 minute maxim de mers pe jos.
Am lăsat pentru final cea mai nașpa chestie… Mi-e și rușine să spun, dar am avut gândaci imenși la cazare. Gândaci d-ăia cu antene mari care se deplasează foarte rapid. Mi se face scârbă doar când mă gândesc iar la ei.
Anyway, cam astea au fost, în mare, detaliile despre cazare. M-am cam plictisit de scris dar o să încerc să mai continui.
Activități:
Printre activitățile generale s-au numărat mersul la restaurante, la plajă, croazieră aproape o zi întreagă, cluburi, plimbări, în mare parte chestii standard pe care le faci în vacanță.
Ceva ce nu am cum să nu menționez este a doua zi, cea în care am fost în croazieră.. SPOILER: A fost groaznic 😀 😀 Doamne… S-o iau cu începutul:
Am ajuns în port în jurul orei 09:30. Barca pleca la 10:00 și făcea tot înconjurul insulei. Urma să petrecem pe mare următoarele 8 ore. Ca paranteză, cu o seară înainte, când ne uitam de croaziere pe GetYourGuide, majoritatea pe care le vedeam aveau durata în jur de 3-4 ore maxim. Nu am fost mulțumite, căzusem de acord că voiam să petrecem mai multe ore pe barcă, noi deja ne imaginam petreceri d-alea ca-n filme, pe un yacht cu băuturi la discreție, eventual poate mâncam și niște caviar sau homar.
Nota autorului: Această poveste este strict din perspectiva mea. Unele detalii ce vor apărea ulterior sunt și din perspectiva prietenelor mele, combinată cu punctul meu de vedere. Vor apărea personaje noi pe parcurs, anume: A., G., B., D., și P. Sunt folosite inițiale și nu nume reale pentru a evita orice risc de a fi dată in judecată. Voi încerca să păstrez acuratețea faptelor. Anumite exagerări vor fi folosite strict în scop umoristic.
Buuuun, revenind, pe la 09:45 echipajul ne-a lăsat să ne suim în barcă. Echipajul = doi tuciurii mai micuți și un francez, care abia legau două cuvinte în engleză. Bănuiesc că mai era și un căpitan, dar p-ăla nu l-am văzut la față. Înainte să urcăm pe barcă, noi deja plănuiam cum să stăm, ce fel de locuri să alegem, eventual dacă puteam să urcăm chiar primele astfel încât să nu existe riscul ca altcineva să ne ocupe locurile ideale. Lângă noi, la coadă, mai era o șchioapă în baston. Cel puțin eram sigure că prindem loc înaintea ăleia. Cum ziceam, pe la 09:45 ne-am suit în barcă. Prinsesem, în viziunea noastră, niște locuri ideale, anume câteva bean bag-uri în plin soare, pe care ne-am așezat rapid și ne-am aruncat și catrafusele pe acolo, să fim sigure că niciun muritor de rând nu se pune cumva lângă noi.
La 10:00 barca pornește. Mergea încă încet pentru că abia ieșeam din port. Ne-am întins toate la soare așteptând să înceapă distracția. Numai că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi 😀
Nu cred că trec 10 minute și deja simt cum mă ia un atac de panică. Iau juma’ de Xanax + plus o pastilă pentru rău de mișcare. Trec încă vreo 10 minute și A. spune că se duce în partea de jos a bărcii pentru că ii e rău. N-am judecat-o, ba chiar am respectat curajul ei de a-și accepta vulnerabilitatea în acel moment.
Începutul croazierei a fost, așadar, destul de cuminte. La fel a fost și finalul. Totuși, nu vă puteți imagina cum a fost mijlocul.
Unul din primele semne ale dezastrului a fost apariția mesajelor insistente date de B. pe grup: „Unde suntem? Întrebați echipajul cât mai avem. Am ajuns?”. Eu nu o vedeam, eram jos și ea era sus, dar o simțeam că era și ea panicată de valurile care începeau să se simtă din ce în ce mai tare. „Ăștia zic că juma’ de oră” îi răspund. 30 de minute nu sună așa rău, nu?
Evident că n-a trecut prea mult timp până când 5 dintre noi eram leșinate pe canapeaua de jos. Doar G. rămăsese sus, și ea incapabilă să se ridice. Eu abia găsisem o poziție chircită, doar doar să nu vomit. B., căreia oricum nu-i tace gura niciodată, se apucă să-mi spună la ce rahat de plan s-a gândit ea. Urma să le spunem nepalezilor să oprească barca aia și să ne lase să ne dam jos „la prima”, de parcă am fi fost în autobuz și nu în mijlocul Mediteranei. La mal mai trebuia doar să chemăm un Uber care să ne lase direct la cazare, eventual să ne și pregătim de ieșeala din seara aia. Simplu, nu? Cum eu nu mai aveam pic de energie pentru orice altceva în afară de a nu vomita, îmi fac cruce în capul meu și îi spun să tacă din gură că îmi face capu’ calendar.
Tot B., cănd a văzut că niciuna nu dădea doi bani pe planul ei, a decis să treacă la membrii echipajului. Din 5 în 5 minute venea întrebarea, însoțită de un gest dramatic din mână, un fel de „băiatu, vino puțin încoa’”. „How long until we stop?”. „30 minutes” spune unu. „But you said 30 minutes 30 minutes ago”. Și ăla dădea din umeri.
Între timp, în celălalt capăt al canapelei, P. era cu punga la gură vărsându-și mațele. D. era aplecată peste balustradă încercând să nu facă la fel. Ceilalți pasageri se simțeau la fel de rău. Pe una care voma în apă o țineau doi de subraț de zici că-și dadea duhul.
Deja trecuse o oră și ceva de când ne era rău și valurile erau din ce în ce mai mari. B., în conversația cu Chatgpt tot cerea sfaturi cum să nu-i mai fie greață. Ăla îi spunea să urmeze instrucțiunile echipajului, care de mult n-o mai băga în seamă, să mănânce lămâi și să nu mai stea pe telefon.
Bineînțeles că a stat în continuare pe telefon și i-a transmis lui Chatgpt unde a înțeles ea de la echipaj că ar fi următoarea oprire: „Popeye’s village”. Bineînțeles că eram aproape de satul ăla celebru, îl vedeam, părea să fie alături. Bineînțeles că ne-am bucurat să auzim că oprim imediat. Și bineînțeles că n-am oprit în niciun Popeye’s village. Ne-am îndepărtat încet de el. Tot speram că barca o să facă dreapta, ne tot imaginam momentul când o să pupăm pământul. Iar căpitanul, indiferent la zecile de pasageri care credeau că-și dau ultima suflare, vorbea mecanic prin interfon informații despre Popeye’s village.
Nici nu mai e nevoie să repet că valurile nu se lăsau. După cum știți, una din prietenele mele dădea tot ce-avea în ea într-o pungă de plastic. La un moment dat, s-a aplecat spre dreapta, unde stătea A., și a cerut un șervețel. A. nu spusese nimic de când îi venise răul, dar ca să-și refuze prietena a făcut o excepție și-a scos un singur sunet, tare, rece și tăios: „N-am”.
Realizam cât de individualiste eram noi, „cele mai bune prietene”, de când ne era rău. Fiecare era pentru curu’ ei. La ce greață aveam, sincer eram ok ca celelalte, de exemplu, să cadă peste bord doar ca să îmi fie mie iar bine. Și știu că la fel gândeau și ele. Chiar B. spunea, asta abia după ce începusem să ne simțim mai decent (dar ajungem și acolo) că dacă erau cu noi băieții din grup, clar le-ar fi fost și lor rău, dar măcar ți-ar fi adus o cană cu apă sau ți-ar fi dat un șervețel să te ștergi la bot :))))
Că tot eram la B., trebuia să vină și momentul în care echipajul să se sature de cerințele ei, așa că unul dintre ei, nu mai știu care, pentru că eu stăteam cu ochii închiși, a luat-o de mână și a târât-o în restaurant, unde a pus-o să se culce pe o canapea pe burtă că cică îi mai trece răul. „Aș fi lins și podeaua dacă îmi garanta ăla că o să mă simt mai bine”. Ghiciți cine a zis replica :)))
După aproape trei ore de coșmar, în sfârșit părea că barca încetinește, valurile se mai opresc și ne apropiem de următorul stop. Pe deasupra, am fost anunțate că urmează să mâncăm, dar în capul meu era că doar o perfuzie mă mai poate hrăni pe ziua de azi.
Din punctul ăsta situația s-a calmat și bineînțeles că am început să râdem cu gura până la urechi de noi înșine de acum 20 de minute. Până a doua zi nici că ne-am mai oprit din râs. În plus, ne-am pus toate 6 de acord că nu mai punem niciodată piciorul pe o barcă.
Restul croazierei a decurs fără stres, am mâncat un prânz bun, am mai făcut o baie și pe la 17:30 am ajuns înapoi în port.
Gata, acum chiar că m-am plictisit de atâta scris, nu mai îmi vine să povestesc și alte chestii din Malta. Cum am zis și în titlu, a fost și cu bune, dar și cu rele. În orice caz, a fost foarte amuzant.
One response
Bun, am citit acest vlog si am decis sa imi las si eu o mica parere.
In vlog nu s a mentionat ca era sa se rateze zborul.. cea ce de la inceput a fost un semn rau.
Am intrat sa vad un vlog de calatorie si m am trezit intr un film de groaza cu gandaci,mucegai si vomaaaaa.
Iti dai seama cand v au vazut gandacii seara… au zis: saracele nici astea n au scapat de voma:)))
Ca sa inchei, cred ca si Malta isi cere scuze pentru cele intamplate.
Macar voma dupa barca, a inecat gandacii de la cazare.
Credeam că mă uit la un vlog de călătorie, dar era un mix între horror și comedie. Gândaci, mucegai și 8 ore de vomă pe barcă… 10/10, aștept sezonul 2.